
O chema Imogen şi era cea mai frumoasă femeie din orăşel. Sub fustele ei, popoare vroiau să se ascundă şi să se uite la neoane.
Deşi avea o înălţime medie, noaptea, bărbaţii o visau gigantă, ca in piesa celor de la Rolling Stones, o visau cum doarme cu capul pe un parc, cu spatele pe o stradă şi işi desface picioarele, unul pe o casă şi celălalt pe biserică şi în picioare poartă cizme cu tocuri înalte.
La 25 de ani, Imogen s-a căsătorit. Bărbatul bărbat şi femeia femeie, voluptoasă şi maternă, care îi va face copii, aşa cum a lăsat Dumnezeu, şuşoteau babele. Bărbaţii din micul orăşel de munte au inghiţit in sec şi s-au intors la casele lor, să se ocupe de nevestele lor grase, care îi creşteau pe copii lor obraznici, făcuţi, vorba filmului “Trainspotting”, to “replace themselves”.
Şi aşa au trecut câţiva ani. Nimic deosebit nu s-a intâmplat în aparenţă. Ştim cu toţii că oamenii căsătoriţi sunt mereu fericiţi. Ei nu au probleme.
Dar într-o zi, soţul lui Imogen, căutând ceva ciocan, dă de nişte cărţi hai să zicem…interesante. Se aşează pe fotoliu, le răsfoieşte şi începe să transpire.
- Ce pula mea sunt fazele astea?
Imogen abia ajunse acasă de la şcoala unde preda.
- Ce mama dracului sunt cărţile astea? “Gender Confusion”, “The Psychological Diagnosis of Gender Identity Disorder”, “Sexual Differentiation and Neurobiology”, “How To Deal With Two Gender Issue in the Same Body” şi îi trânti cărţile pe pat. Cu asta te ocupi tu in loc să imi faci copii? Aşa ceva citeşti tu?
- Te rog, nu vorbi aşa cu mine. E treaba mea ce fac.
- Imogen, tu nu ai probleme de gender. Tu eşti femeie sută la sută, ţi-e clar?
- Nu şi in creierul meu.
- Poftim? Cum adică nu şi in creierul tău?
- Tu nu ştii nimic despre chestiile astea, spuse Imogen.
- Nici nu vreau să ştiu şi dacă te mai prind cu astfel de prostii sub pat am să îţi sparg faţa, nenorocito! Ia te uită, frate, asta imi mai lipsea!
- In creierul meu nu mă consider complet femeie. Niciodată nu m-am considerat per total femeie. Nu pot, pur si simplu nu pot. Şi nu am voie să citesc despre asta? E dreptul meu să mă cunosc. Nu greşesc cu nimic, e viaţa mea şi citesc ce consider eu. Vreau să ştiu de ce mi se intâmplă lucrurile care mi se intâmplă.
- Te bat de te omor! Ce-i cu porcăriile astea?
Imogen incepu să plângă.
- Ce să inţeleg, măi, din poponăriile tale? Asta este o boală! Acuma îmi explic multe lucruri, mama dracului de curvă! Petreci cot la cot cu bărbaţii, te duci pe stadion, bei bere, citeşti FHM şi te uiţi la poze cu curve, fraternizezi cu colegii mei de muncă, te pişi la bărbaţi, eşti extrem de prietenoasă cu profa de geografie, dormi la ea sâmbetele şi duminicile. ASTEA IN LOC SĂ IMI FACI MIE COPII!
- Tu ştii cât sufăr din cauză că vorbeşti aşa cu mine? Ştii cât mă doare?
- Şi dă-mi dracului ce ai in mână. Ce-i asta? şi soţul citi cu voce tare “Invitaţie la Teatru: “Rocky Horror Obsession Show” pe 24 octombrie, la orele 19.00, la Tranzit House Cafe, Str. Bariţiu, Nr. 16, în Cluj Napoca.” Ce-i asta?
- E o piesă de teatru.
- Ce fel de piesă de teatru?
- Nu se ştie ÎNCĂ despre ce este. Invitaţia este de la Lorena Lupu, o prietenă de a mea, care joacă în piesă şi care m-a invitat. Teatru de avangardă.
- Nu te duci la niciun teatru! Crezi că mai am încredere in tine să te las singură la Cluj, după ce mi-ai dovedit ce curvă ordinară eşti? Ţie nu avangardă îţi trebe, ţie iţi trebe un popă ca să îţi scoată din cap prostiile şi să te pună pe o cale mult mai dreaptă.
Şi Imogen dădu să plece. Soţul o apucă de păr pe Imogen şi îi trase câteva palme “Curva dracului ce eşti, zii, i-o tragi profei de geografie? De aia nu mai faci sex cu mine?”
Femeia plangea.
- Scoală-te de acolo! Scoală-te că trebe să mergem la popă. Eu îţi ofer un cămin creştinesc şi tu îţi baţi joc de mine?
Unele chestii din viaţă ne dau peste cap. Sunt lucrurile alea care ne zdrobesc şi ne fac să îngenunchem. Teribilă umilinţă.
Cât de tare ne iubesc cei apropiaţi când descoperă că suntem pur şi simplu altceva? Că ieşim din decor şi ne “murdărim” cu diversitate. Teribilă murdărie.
Exact asta se intâmplase cu Imogen. Care zăcea pe covor, brutalizată, în faţa unui soţ care se pregătea probabil pentru a doua tură de palme tradiţionale care “să o aducă pe calea cea bună”. Teribilă cale, într-adevăr.
Imogen se sculă de pe jos şi prima palmă pocni dureros pe faţa soţului. Apoi încă una. Apoi un picior in burtă. Începu să îl lovească cu picioarele, urlând o chestie pe care o ţinuse în sine secole şi acuma ieşea afară “Ce crezi, că dacă fizic eşti bărbat, mă simt o secundă sub tine??! Mama dracului de cretin!”
Şi continuă cu furia de pumni şi picioare, care in niciun caz nu aparţinea evelor născătoare de prunci. Apoi îşi luă geanta şi plecă afară.
- Un bilet de tren la Cluj-Napoca, vă rog frumos, zâmbi ea.
A fi sau a nu fi. Şi mereu am spus că atunci când nu ştii exact ce eşti şi eşti pe cale să afli, de fiecare dată când aşa ceva se intâmplă, Hamlet scapă craniul din mână.